Shipka si Beklemeto - Ziua 2

Articolul anterior: ziua 1

Duminica dimineața. Aseară când am parcat motorul în spatele pensiunii, m-am gândit sa pun o piatra sub cric dar m-am lăsat putin pe motor și am văzut ca nu se afunda, asa ca am renunțat. Pe la 3, când ne-am culcat ploua torențial; acum ma uit pe geam si vremea este perfecta: soare cu câțiva nori pufoși. Ma uit si pe fereastra care da spre parcare și ... ce sa vezi, white motor down!. Nu ma îngrijorez prea tare pentru ca probabil s-a lăsat ușor pe o parte pe măsura ce s-a afundat cricul. Si când te gândești ca patronul pensiunii ne-a pus sa le parcam acolo, zicând ca e mai sigur pentru ca in parcarea din fata dimineața este agitație si cică ar fi mai sigur sa le lăsam in spate... sigur pe dracu!
Coboram jos sa evaluam pagubele si asa cum ma asteptam, nu s-a intamplat absolut nimic, doar oglinda s-a rasucit locsul ei si s-a murdarit ghidonul putin de noroi :)

white motor down

Plecam pe la ora 10.00 dupa un mic dejun saracacios inclus in pretul camerei. Suntem la vreo 5-6 km de monumentul Arch of Freedom asa ca in 10 minute ajungem in varful muntelui la monument. Trecatoarea Beklemto ajunge la altitudinea de 1520m, iar din punctul de maxim se face un drum ingust care urca pe varful muntelui chiar pana la monument. Suntem la aproximativ 1600m si de aici avem parte de o panorama de 360 grade. E superb! e soare cu cativa nori si dupa ploaia de azi noapte atmosfera este clara si se poate vedea in toate directile pe o distanta de aproximativ 70-80km.
Monumentul a fost finalizat in 1978 la 100 de ani de la terminarea războiului de independenta in care a luptat si Romania alături de Rusia împotrivă imperiului otoman. Arhitectul care a conceput acest monument se numește Georgi Stoilov.

Arch of Freedom

vedre spre nord de la Arch of Freedom

Arch of Freedom

vedere spre sud de la Arch of Freedom

O luam din loc pentru ca și azi avem de parcurs aproape 400 km. Coborârea este spectaculoasa, mai ales ca de data asta vegetația este ceva mai rarefiata si putem admira peisajul ce se deschide spre sud. Șoseaua este bordata pe ambele parți de salcâmi infloriți si mirosul se poate simți chiar si în casca. Sunt sute de curbe pana jos, de toate felurile: si largi si mai strânse si chiar si câteva ace de par, dar din păcate nu le putem aborda relaxați pentru ca aproape fără excepție in fiecare curba dam peste o pata de nisip sua peste o groapa.

Odată ajunși in vale, intram pe drumul național 6 care leagă Sofia de Burgas, dar care acum este dublat de o autostrada asa ca traficul este suportabil. Șoseaua este aproape perfecta: multe curbe largi, asfalt ca'n palma si priveliști frumoase mai ales către nord, către lanțul muntos pe care tocmai l-am traversat.

La Karlovo reușim sa o luam putin aiurea dar ne întoarcem rapid in șoseaua principala. Pe la 13.30 ajungem in Kazanluk. De aici o luam pe un drum secundar care urca abrupt către Buzludzha monument, un monument comunist ce a fost construit in cinstea primei întruniri a unui grup de socialiști ce s-au adunat pentru prima oara pe acest vârf de munte in anul 1891 si au format Partidul Socialist Democrat ce avea sa devina Partidul Comunist Bulgar. Construcția se pare ca a costat echivalentul a 35 milioane de dolari si au dinamitat vârful muntelui astfel incat sa creeze platoul pe care este asezat monumentul, reducând înălțimea acestui vârf cu aproximativ 9m. Proiectul a fost realizat de același arhitect care a proiectat Arch of Freedom, Georgi Stoilov.

monumentul Buzludzha

platforma din fata monumentului Buzludzha

Acum monumentul este părăsit si nu se poate vizita, mai ales ca exista un paznic care nu permite accesul in interior.
Plecam mai departe pe drumul care ne va scoate la Shipla pass. Sunt vreo 10 km groaznici! problema este ca sunt extrem de multe gropi iar din cauza ca drumul traverseaza o padure de foioase, umbra aruncata de copaci si frunze pe sosea face identificarea tuturor gropilor aproape imposibila. Andrei nu mai suporta clănțănitul dinților, asa ca își bagă picioarele si bagă viteza, sa scape mai repede. Eu nu am suspensiile lui, asa ca croșetez in continuare printre sutele de gropi.

Shipka pass

Ajungem in sfarsit in drumul principal adica in Shipka pass. Nu mai mergem sa vizitam monumentul pentru ca si eu si Andrei l-am ia vazut si sincer ne-am cam saturat de drumurile astea cu gropi.
Mâncam rapid ceva si începem coborârea catre Gabrovo. Seamăna izbitor cu drumul de pe versantul nordic al trecatorii Beklemeto, adică un drum extrem de virajat care aproape 100% din lungime străbate o pădure de foioase, astfel încât nu prea poți vedea nimic in jur si nici nu iti dai seama cat mai e pana jos.
Continuam pe drumul national pana la vreo 20km de Veliko Tarnovo si apoi o luam la dreapta pe drumurile secundare 609 si 303. E o scurtătură către cascada Kanya Bunar. Ca lungime ar fi o scurtătură, doar ca drumul foarte ingust si năpădit de tufișurile si copacii de pe margine. In multe curbe vizibilitatea extrem de limitata si riscul de a te lovi frontal cu o mașină este destul de ridicat. Noroc ca nu prea e circulat. Este foarte întortocheat si din cauza asta durează ceva pana iesim in drumul național 4. Pe acesta mergem doar vreo 2-3 km ca apoi sa o luam la stânga pe un drum si mai mic. Asta nici măcar nu are un număr pe harta. E destul de denivelat si plin de gropi pe alocuri dar stiu ca ar trebui sa ne scoată chiar la cascada.
Pe la ora 16, reușim sa ajungem la Kaya Bunar. Aici este un fel de Mecca a pasionaților de picnic din zona, este plin ochi de masini si oameni iesiti la iarba verde. Ne aduce aminte de Romania, dar macar aici nu fumega toată pădurea de la grătare si nu miroase a mici si a manele.
Daca aveti chef puteti urca pana sus, in pucntul de unde incepe cascada si se mai mege printr-un conion foarte ingust de-a lungul raului, dar eu am mai fost si lui Andrei ii e le ne sa urce, iar atmosfera nu prea ne place asa ca o luam din loc.

cascada Kaya Bunar

Dupa ultima noapte suntem destul de obosiți asa ca nu prea ne mai arde de alte opriri, deci ne îndreptam vertiginos spre Ruse. Odată reintrați pe drumul național, dam de o droaie de tiruri care nu înțeleg unde se duc la ora asta, duminica seara. Chestia e ca drumul e plin de tiruri. Deși de la oboseala, incepuse sa ma cam ia somnul, acum ca am de lucru cu depășit tiruri, oboseala mi-a cam trecut si pe nesimtite, iata ca ajungem in Ruse.
Înspre Romania se vad nori negri de furtuna. Trecem de vama bulgărească si de coada unde se plătește taxa de pod (noi nu avem treaba cu asta) si intram pe "podul prieteniei". Eu cred ca de fapt s-au im prietenit muncitorii cand lucrau sa-l repare pentru ca deja au apărut petice in asfalt si banuiesc ca muncitorii abia așteaptă sa se reîntâlnească.
Trecem relativ repede de granita, si apoi ne mai oprim pentru o ultima pauza de realimentar / tigare / golit vezica, etc. Spre Bucuresti cerul este negru si prognozle nowcasting ne spun ca o sa ne ploua.
Dupa atatia ani de mers cu motoarele, suntem atat de satui de prognoze meteo, incat ne cam lasa rece tot ce vedem pe telefoane. Dupa vreo juma' de ora de odihna la benzinarie, plecam catre Bucuresti. Sunt multe zone unde se vede ca a plouat de curând, dar pe noi nu uda nici măcar o picătură. Pe la 19.30 ajungem in Bucuresti. Suntem perfect uscati dar la orizont cerul este negru. Macar de data asta am avut noroc. Si de fapt tot weekendul am avut noroc, vreme aproape perfecta, temperatura perfecta, Bulgaria e ok cu preturi mici si peisaje frumoase!