Nordkapp, ziua 21 - dupa 10.346km...

Articolul anterior: ziua 20

E ultima zi. Mai am 550km pana acasa. Am pierdut sirul zilelor si a celor vazute si intamplate. Mi se pare ca am plecat de o vesnicie de acasa si daca m-ar intreba cineva ce am facut acum o saptamana sau acum cateva zile, as avea probleme sa-mi amintesc. Asta e partea frumoasa a unei calatorii de genul asta: vezi atatea locuri si faci atatea lucruri incat ti se da un fel de reset la creier.
M-am trezit la aceiasi ora la care ma trezesc cand ma duc la munca pentru ca maine chiar ma duc la munca. Am mancat repede ceva si la 8.40 am fugit. Dupa ploaia de aseara, totul este foarte ud iar in Apuseni e ceata. Soarele se simte deasupra cetii pentru ca din cand in cand isi mai face simtita prezenta. Soseaua prin Apuseni e libera si peisajul e foarte frumos. Dar azi nu imi este gandul decat la casa asa ca merg oarecum automat, ca un robot, ma las la fiecare curba fara a simti vreo placere deosebita.

Garda de Sus

Lac pe Aries langa Campeni

langa Lupsa

O tin pe drumul national 75 catre Tuda iar la Buru virez la dreapta catre Rimetea. Vroiam de mult sa vad satul care a ajuns celebru pentru felul in care au reusit sa pastreze casele de patrimoniul si pentru faptul ca toate casele traditionale din centru sunt vospite in alb si toate astea intr-un peisaj montan mirific. Locul e exact cum mi-l imaginam: un sat linistit specific Ardealului, cu cativa oameni pe ulite si ceva mai multi oameni adunati in centrul satului in jurul fantanii unde preotul isi curata masina de cosit iarba iar o femeie spala rufe in bazinul de langa fantana. Zici ca e totul regizat pentru turisti.
Imediat dupa satul Rimetea, urmeaza cheile Valisoarei, un loc destul de putin cunoscut dar foarte pitoresc.

Rimetea

Cheile Valisoarei

Dar iata ca dupa cativa kilometri ies in DN1! Welcome to Romania! Traficul e infernal: e aglomerat, sunt tot felul de cocalari cu masini puternice care fac slalom inconstient printre tiruri si masini fara sa le pese de nimeni. Brusc revin cu picoarele pe pamant. Au trecut 26 de ani de la revolutie si noi ne chinuim pe aceleasi drumuri pe care mergeam si eu cand eram mic cu ai mei in concediu si chiar si pe vremea aia mi se pareau subdimensionate.

Dupa cateva zeci de minute pierdute prin ambuteaje, inainte si dupa Alba-Iulia, reusesc sa ajung pe autostrada. E faimoasa autostrada care a fost demolata la cateva luni dupa inaugurare, asa ca nici de data  asta nu ma pot bucura pra mult. Pe la ora 1 ajung la Sibiu. Urmeaza Valea Oltului: Talmaciu II apoi Talmaciu...astia zici ca le-a placut asa de mult denumirea orasului incat au facut si un sequel. Ar putea sa infinteze si satul "Talmaciu se intoarce" sau ar putea sa faca si un prequel, gen: "Talmaciu inceputuri". In fine... cred ca sunt doar plictisit. La intrarea pe Valea Oltului se vede un nor de furtuna, dar sincer nici nu ma mai intereseaza, poate sa ploua cu galeata, sa ma ude pana la piele...nu conteaza... eu azi ajung acasa!

Valea Oltului e nesperat de libera si iata ca intr-o ora si putin sunt la Ramnicu Valcea. Aici parca istoria se repeta: acum un an cand ma intorceam din Normandia, tot pe dealul Negru a aparut brusc un nor de furtuna si a fost rupere de nori. Acum din nou se vede un nor negru si in fata tuna si fulgera. Doar ca azi am noroc. Nicun strop! nimic. O alta coincidenta e faptul ca fix in locul in care acum un an, cand ma intoceam din Franta, ma intersectam cu Andrei si Adina care plecau intr-o excursie si cu care un an mai tarziu am plecat la Nordkapp, acum ma intersectez  cu Mihai Barbu cu motocicleta lui cu atas si cu toata familia pe motocicleta... O fi vreun semn.. poate la anul plecam pe undeva impreuna :)

Pe la 15.30 ma opresc pe Dealu Negru sa realimentez. Mai am putin... doar 150km. In mod normal as mai opri odata pana acasa, dar astazi nu; nu mai opresc, dorul de casa imi da puteri si ultimul segment il fac dintr-o bucata. Cred ca e cel mai lung segment pe care l-am facut fara oprire in excursia asta. 

Pe autostrada merg ca in transa... nici nu ma mai uit la bornele kilometrice... parca sunt intr-un tunel ... nu mai vad nimic, nu mai imi simt mainile si fundul care au amortit de mult... nu mai simt nici caldura care ma speria atat de mult dupa frigul din Norvegia.... Nu stiu cum reusesc dar la ora 5.05 ajung acasa.

intrarea pe Valea Oltului

Gata! 10 346 Kilometri! A fost cea mai tare exeperienta pe care am avut-o pana acum! am vazut unele dintre cele mai frumoase locuri din cate am vazut pana acum si din cate cred ca exista. Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an daca voi face asta as fi zis ca e nebun, ca in nciun caz nu am cum... Dar iata ca daca iti propui ceva, si daca chiar iti doresti un lucru, acel lucru sigur se va intampla.
In cifre excursia asta s-ar rezuma cam asa:
- 10 346 kilometri
- 24 de zile pe drum
- 13 tari: Romania, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria
- 45 de opriri pentru alimentare cu benzina si aproximativ 500l de benzina
- aproximativ 140 tuneluri si cam 180km prin tunel. Cel mai lung tunel: 11km
- cel mai inalt punct, in Romania, pe Transrarau: 1450m
- taxe de drum: ~6 euro pe Atlantic Road
- 10 feriboturi
- amenzi de cirucualtie: 0

Pe langa toate cifrele care nu spun mare lucru sau spun o gramada, toata experienta a fost incredibila, Am avut 3 saptamani de plimabare, 4-5 zile numai cu ploaie, o saptamana in care nu s-a facut noapte, in care nu am stiut ce e ala intuneric, in care la ora 2 noaptea imi batea soarele in ochi, am tremurat de frig in mijlocul verii, am avut si un mic accident chiar la 100km de destinatia turei: Nordkapp; dar cel mai important e ca toti am ajuns cu bine acasa si cu mintea resetata.
Mai stau cateva ziele sa-mi revin si apoi voi cauta urmatorea destinatie! asta e doar inceputul....

10346 km mai tarziu...

Nordkapp, ziua 20 - amintiri din Ucraina

Articolul anterior: ziua 19

Azi urmeaza sa intru in tara, asa ca ma trezesc de dimineata pe la 7, ora Slovaciei, ma duc la micul dejun, si la 8.30 am plecat. Ceasul motorului este setat pe ora Romaniei, deci este ora 9.30 si ma decid sa nu ma mai uit la ceasul telefonului. De azi am revenit pe fusul orar de acasa.
Mi-am marcat pe harta un drum secundar care traverseaza muntii si as vrea sa o iau pe aici. Pana la drumul asta sunt 20 kilometri si am doua variante: fie o iau pe drumul national, fie pe autostrada. Avand in vedere ca intrarea pe autostrada e ceva mai in spate, ma decid sa o iau pe drumul national. E groaznic! e foarte aglomerat, se merge cu maxim 60km/h si numai prin localitati. Pana la urma ma decid sa ocolesc pe autostrada chiar daca asta inseamana probabil o economie de timp de vreo 2-3 minute. Macar pentru psihicul meu e mai bine asa...
Imediat ce intru pe drumul secundar, situatia se schimba: soseaua e pustie, asfaltul e perfect si peisajul e frumos. Traversez niste munti, trec printr-o statiune de ski dar partea frumosa nu tine decat vreo 50km.
Langa lacul Nitrianske o iau la stanga catre Prievidza si apoi intru din nou pe drumuri principale.

lacul Nitrianske

langa Nitrianske

barajul Nitrianske

De acum peisajul a devenit mai linistit, sunt numai dealuri si campuri cu grau, dar e frumos. Probabil ca m-am obisnuit cu traficul din tarile scandinavice pentru ca nu mai am deloc rabdare in zonele unde sunt cateva masini si camioane. Din fericire mai sunt din loc in loc si cateva sgmente de autostrada, asa ca totusi inaintez destul de bine.
Afara e destul de cald deja, semn ca ma apropii de casa, termometrele de pe sosea arata 28 grade in aer si 47 de grade la nivelul asfaltului, asa ca mai desfac fermoarul la geaca. Dupa nici 5 minute, un bondar sau o albina, nu mi-am dat sema in viteza cu care a venit, cert e ca mi s-a infit direct in gat! Frate cum ustura! zici ca a venit direct cu fundu' la inaintare si m-a intepat inainte sa se faca praf... Am impresia ca o sa mi se umfle tot gatul dar din fericire e doar usturimea impactului.  Gata ma inchid la geaca pana in gat, mai bine sa mor de cald decat sa mai imi intre ceva in gat.

langa Zvolen

Pe la ora 1.30 ies din Slovacia si intru in Ungaria. De aici, totul devine anost. Toata Ungaria e numai campie, politistii parca stau la panda mai mult decat in orice alta tara sau poate sunt eu subiectiv, Cert e ca ma apuca o plictiseala si un somn de nu stiu ce sa mai fac.. Ati incercat vreodata sa cascati intr-o casca integrala? daca nu , va zic eu cum e...Poti sa deschizi gura doar pana la jumatate si apoi inghiti in sec... Iar eu cas intr-una... nu stiu ce sa fac!? mi se inchid si ochii de somn si de plictiseala... Ce naiba sa fac? ma mai opresc, ma mai odihnesc, dat tot nimic... pana la urma imi vine ideea sa cant! si cant toate idioteniile care imi trec prin minte de la opera la Ozone sau compozitii proprii adhoc, un fel de cantat in baie doar ca in casca nu ma aude nici dracu. Incep sa vorbesc si in ungureste...adica sa repet cele doua cuvinte pe care le stiu in combinatie cu numele localtiatilor pe care le vad pe indicatoare: Berettyóújfalu!! Berettyóújfalu!! Igen Igen!!!
Pare ca metoda are succes si in cateva minute sunt aproape fresh. Deci de acum pana la intrarea in tara tip la toti soferii care mi se pare ca nu merg cum as vrea eu: fie merg prea incet fie prea pe mijlocul drumului...dar acar tip in casca si in ritm de muzica... bine ca nu ma aude cineva pentru ca probabil sigur m-ar duce la nebuni...
E ora 16.30 si mai am putin pana in tara, si ma lupt sa nu ma grabesc si sa ma prinda vre-un radar. Chiar la vreo 15km de granita eram in spatele unui camion cand imi fac semn niste motociclisti depe contrasens sa o las mai incet... In 100m dau peste un echipaj de plitie care sta cu radarul la panda, incetinesc rapid la 50km/h dar chiar cand trec prind dreptul lor, il vad pe politist ca isi scoate statia si comunica ceva cu colegii...Sa vezi ca astia m-au luat! Trec mai departe si vad in departare ca e un politist care a iesit in mijlocul drumului sa opreasca pe cineva... Mai bine sa trag pe dreapta, poate scap... E cam penibil... Sunt oricum in raza vizuala si a celui cu radarul si a celui are opreste soferii, deci oricum daca m-au luat nu scap. Asa ca plec mai departe. M-am panicat degeaba, cel vizat era tirul din fata mea. Eu am fost mascat de el si am scapat!

in Apuseni

 La 5.10 intru in tara. Merge repede, am doar o masina in fata iar vamesii abia daca ma baga in seama. Am putin fata de terorist dar se pare ca nu suficient :)
Odata intrat in Romania deja am impresia ca aproape am reusit: calatoria e aproape de final! Mai ma 600km pana acasa si vreo 100 pana la cazare.
Doar ca pana la Arieseni trebuie sa o iau pe DN76 Oradea - Deva. Drumul e celebru, si inteleg ca s-a facut si un grup pe Facebook unde oamenii isi varsa supararea. E un drum national destul de imprtant si de cand ma stiu eu, soseaua e in lcuru. Sunt zeci de kilometri in care sunt semafoare, se reface terasamentul sunt zone cu asfalt lispa sau zone care arata ca dupa bombardamente. E incredibil! santierul cred ca are pe putin 10-15 ani! E aproape ca in Ucraina doar ca din fericire la noi e doar un drum.
Mi-am rezervat o cazare la o pensiune la Vartop. La Stei, o iau pe DN75 catre Turda. Se vad Apusenii si deasupra lor un or negru de furtuna. Pana aici a fost soare dar de acum, as avea mare noroc daca scap... Drumul deja e ud de la ploaia care tocmai a trecut dar totusi am noroc. Incepe sa ploua la vreo 5 kilometri de Vartop dar deja nu ma mai afecteaza. La ora 8 sunt in parcare la pensiune si ploua torential. De data asta am scapat. Tocmai am citit pe net ca la cativa kilometri mai la vale drumul a fost blocat de aluviuile aduse de torente pe sosea. Azi am avut noroc!

in Apuseni pe DN75

la Vartop

citeste mai departe: ziua 21

Nordkapp, ziua 19 - inapoi in comunism

Articolul anterior: ziua 18

Azi ne-am hotarat ca eu sa o iau inainte, sa incerc sa respect planul si sa ajung marti acasa. Andrei si Adina au mai mult timp si pot sa mai intarzie o zi, doua, asa ca o vor lua mai usor.
Aseara, imediat cum am iesit la plimbare prin oras, a inceput sa ploua...si a plouat toata noaptea. Dimineata pe la 8 cand m-am trezit inca mai ploua dar in cateva zeci de minute s-a oprit. E perfect! Pot sa plec linistit, macar pentru inceput voi fi uscat.

Dresda

Din Dresda ies pe autostrada 17 apoi dupa cativa kilometri ies pe drumul 172 catre rezervatia naturala Elvetia Saxona, o regiune muntoasa cu formatiuni stancoase din calcar in jurul albiei raului Elba. Acum realizez ca de fapt de la Hamburg pana aici am mers practic de-a lungul Elbei. E Duminica si traficul e destul de aglomerat. Zici ca, brusc, am ajuns pe valea Prahovei pentru ca se merge bara la bara. Dupa ce ca e aglomerat, mai sunt si zone unde se lucreaza la drum si sunt semafoare. Inaintez destul de greu si practic in 2 ore de cand am plecat am facut doar 90km. Imediat dupa intrarea in Cehia, o iau la stanga pe un drum secundar de munte pentru a incerca sa vad ceva din aceasta regiune. Macar de pe motor,  pentru ca nu am timp de drumetii.

Elvetia Saxona

Drumul nu e cel mai bun iar pe jos e ud...dar atmosfera e de poveste: trec prin paduri atat de dese si de întunecate incat zici ca trec printr-un tunel de verdeata. Pana la Novy Bor totul se termina si ma trezesc in peiasajul uzual pentru Cehia: dealuri line cu palcuri de pomi si multe lanuri de grau sau alte cereale. E frumos, ceva mai interesant decat a fost pana acum in Germania, dar problema e ca sta sa ploua. Drumul e ca in Romania: trece prin zeci de sate si e destul de aglomerat. Merge destul de greu si ma decid sa scurtez putin traseul pentru azi pentru ca oricum nu am timp si nici nu e vremea buna pentru vizitat ceva. Asa ca o iau spre Liberec apoi pe E422 pana la Olomouc. Macar pe aici mai am cateva bucati de autostrada si ar trebui sa ma misc mai repede.

Langa Liberec

Mi-am rezervat de azi dimineata o camera la Trencin, in Slovacia si as vrea sa ajung la o ora rezonabila, undeva in jur de 7, asa ca incerc sa fac pauze cat mai putine. Din pacate ploaia ma mai sacaie din cand in cand si uneori soseaua e destul de uda, astfel incat dupa cateva reprize scurte de ploaia, lantul e din nou uscat, si fiind ai destul de uzat incepe sa scoata zgomote. Ma opresc si il mai dau cu spray de lant, deci inca niste timp pierdut.
Pe la 3.30 opresc la o benzinarie si prind niste net si descopar ca mai am doar vreo 200 km. Wow, pare ca voi ajunge la Trencin in jur de ora 6.
Norii de ploaie s-au mai imprastiat si iata ca iese si soarele. E prima oara dupa 3 saptamani cand merg pe motor si imi e cald! E vara frate! Am si uitat senzatia...

Ajuns la olmouc, o iau catre Vyskov, dar inainte de acest oras ar trebui sa ies de autostrada si sa o tai prin Ivanovice na Hané spre drumul E50. Doar ca imediat ce iese de pe autostrada si vreau sa o iau spre Ivanovice, descopar ca drumul e blocat pentru a e in lucru. Sunt nevoit sa ocolesc vreo 5km apoi reintru pe ruta dorita. La Morkovice-Slížany, sau cel putin cred ca acolo s-a intamplat, o iau gresit pe alt drum si pana sa ma dezemeticesc, ma trezesc la Kroměříž. Ce bou sunt!! Inca un ocol,... de data asta de vreo 30km. Pana la urma voi ajunge in Trencin asa cum am estimat de dimineata: la ora 7. Am scurat traseul voit ca sa incerc sa ajung mai devreme dar iata ca din neatentie am reusit sa-l lungesc la loc la cat era de la inceput: 600km pentru ziua de azi.

Tencin

Trencin

Trencin

Trencin

La oara 7 fara 15 intru in sfarsti in Trencin. Orasul e simpatic, are potential pentru ca pe dealul de langa centru exista un castel vechi care este si simbolul si atractia orasului. Inca de la Dresda am inceput sa observ influenta comunismului asupra aspectului oraselor, si daca in Dresada nu era atat de prezenta, pe masura ce m-am dus spre est, influenta a devenit din ce in ce mai evidenta. Centrul medieval al orasului Trencin a fost stricat de niste insertii de arhitectura comunista de proasta calitate cu aspect de anii 70'. Orasul ar fi fost chaiar frumos dar din pacate jumatate din centrul vechi e ocupat de cladiriele astea hidoase si neintretinute.

Ce e bine, e ca am revenit la preturile din Romania. Dupa o scurta plimbare pe stradutele din centru si pe la poalele cetatii, ma asez la o terasa, la o bere. E 2Euro! E un semn..sunt aproape de Romania!

Trencin

citeste mai departe: ziua 20

Nordkapp, ziua 18 - Bundesautobahn

Articolul anterior: ziua 17

Aseara am petrecut in cartierul rosu din Hmaburg, mai ales ca dupa austeritatea din Norvegia, aici ni s-a parut ca s-a dat drumul la distractie: sunt magazine deschise dupa 8, poti sa-ti iei bere la orice ora, sunt oameni pe strada, intr-un cuvant e viata. Dimineata m-am trezit mai devreme cu gandul sa dau o tura prin centru, prin Hafencity, sa vad si pe zi cum arata orasul. Cartierul e o reconversie urbana de la fostele depozite din port intr-un nou centru plin de cladiri de birouri, hoteluri, cladiri rezidentiale, restaurante si toate functiunile necesare unui nou cartier. Arhitectura e interesanta, nu seamana cu niciun oras european din ce am mai vazut pana acum. Sunt foarte multe cladiri masive, cele mai multe din carmida aparenta, si tot cartierul e strabatut de canale navigabile conectate la raul Elba. Punctul central al cartierului este Elbphilharmonie, filarmonica din Hamburg, care e inca nefinalizata si va fi cea mai inalta cladire din Hamburg, exceptand turlele bisericilor sau turnul de televiziune.
Mi se pare foarte interesant in cartierul asta ca exista o serie de pasarele pietonale, care merg din cladire in cladire, traverseaza canalele si iti ofera o alta persepectica asupra orasului.

Hamburg

Hamburg, catedrala st Michael

Hamburg

Hamburg,  Elbphilharmonie

Hamburg

Pe la 11 ma intorc pe Reeperbahn strase unde avem hotelul sa ma vad cu Andrei si Adina pentru micul dejun. Aici nu mai e atmosfera efervescenta de aseara dar lumea e in continuare relaxata. Deja sunt grupuri care s-au pus la tersa si si-au comandat halbe de bere, mai vezi cate un petrecaret care  umbla descult si cu o sticla de vin in mana sau un altul care bea dintr-o bere iar in ambele buzunare de la spate are alte sticle neincepute.
Pe la 12.30 ne punem in miscare. Ca peisaj, zona asta a Germaniei nu are multe de oferit asa ca primul obiectiv este muzeul Panzer din Munster. Aici au o colectie impresionanta de tancuri de la primele tancuri produse in primul razboi mondial pana la modele noi din anii 90. Gasim aici tot ce am vazut prin jocurile de pe calculator gen Medal of Honor sau Call of Duty: Panzer IV, Tiger 1 si 2, Flak 88. E foarte tare sa le vezi pe viu dupa ce te-ai jucat atata timp cu ele pe calculator...

Munster, Panzer museum

Munster, Panzer museum - tiger 1

Munster, Panzer museum -T34

Munster, Panzer museum

De la Munster o luam pe drumuri de tara cate Wolfsburg, orasul unde este fabrica Volkswagen. E mai placut pe felul asta de drumuri decat pe autostrada, e ceva mai liber si traversam zeci de kilometri de padure de toate feluriele: de pini, de brazi, de foioase sau amestecate. In Germania, au si ei radare fixe pe marginea soselei, doar ca spre  deosebire de norvegieni, aici nu sunt semnalizate, ba chiar sunt vopsite in culoarea mediului inconjurator sa nu le observi de departe. Cred, totusi, ca nu am luat niciunul...
Pe la 4 ajungem in Wolfsburg sa mancam. Andrei si Adina decid sa o ia mai usor, si pe ziua de azi ar vrea sa se opreasca mai repede, undeva pe langa Halle. Eu trebuie sa ajung marti acasa asa ca nu am incotro decat sa-mi respect planul si sa ajung la Dresda. Asta e... pare ca aici ne despartim, eu o voi lua inainte spre casa.

Wolfsburg, Phaeno, Zaha Hadid

Deja s-a facut ora 5 si mai sunt aproape 300km pana la Dresda, deci schimbare de plan: o voi lua numai pe autostrada pana acolo. Pe autobahn, nu exista limita de viteza, cu exceptia locurilor unde se lucreaza sau a zonelor mai periculoase, gen intersectii de autostrazi, curbe mai accentuate, etc. Din cand in cand, daca nu esti atent, in timp ce tu mergi linistit cu 130 km/h, te mai trezesti ca trece o masina pe banda a 3-a de ai impresia ca tu stai pe loc.. probabil ca are peste 200km/h!. E relaxant sa stii ca poti sa mergi cat poti sau cat te tine masina si sa nu te pandeasca vreun politist sa-ti ia carnetul.
E destul de plictisitor sa mergi atatia kilometri pe autostrada si tocmai asta am vrut sa evit. Imi impart cei 270km in 3 segemente egale, si imi propun sa fac doar 2 pauze. Pe la 8.30 estimez ca ar trebui sa fiu in Dresda. La prima oprire, imi da Andrei un mesaj ca pana la urma vor ajunge si ei in Dresda si ca si-au rezervat la un hotel. Sun si eu la acelasi hotel si cu greu resusesc sa-mi mai gaseasca si mie o camera. Acum problema e ca eu nu mai am datele in roaming active si Andrei e pe motor deci nu pot vorbi cu el ca sa ne intalnim deci va trebui sa gasesc hotelul singur.

langa Leipzig, pe autostrada

Ies de pe autostrada, intru putin in oras si ma opresc langa o statie de autobuz. Aici au o harta a orasului dar e schema transportului in comun. Nu stiu cum se face ca din intamplare imi cad ochii fix pe Post Platz, locul unde e hotelul. Imi dau seama cam pe unde ar fi pentru ca pe telefon in google maps am harta incarcata, dar fara date, nu mi se vad denumirile de strazi. Macar pot sa ajung in zona, destul de aproape. Reusesc sa ajung in centru dar fix cand eram destul de aproape, o strada cu sens unic ma scoate la mama dracu si sunt nevoit sa traversez raul Elba pe partea cealalata. Mai dau o tura si pana la urma opresc intr-o intersectie mare si intreb un localnic daca stie unde e hotelul sau Post Platz. Asta se gandeste, se intoarce pe toate partile si imi arata intr-o directie. Al doilea localnic pe care il intreb imi arata in alta directie. Mai bine il sun pe Andrei. El tocmai a ajuns la hotel si dupa ce-i zic numele strazii pe care sunt, ne dam seama amandoi ca sunt in capatul celalat al strazii. In 2 minute ajung si eu la hotel. Tocmai trecusem pe acolo cu 10 minute inainte.... dar nu l-am observat.
Dupa ce ne instalam la hotel, pe la ora 10, iesim putin prin oras sa mancam ceva. Ne asezam la o prima terasa si chiar dupa ce studiasem cu atentie meniul si ne hotarasem ce vrem,vine chelnerul si ne spune ca terasa se inchide. Ok,...ne mutam la urmatoarea. A inceput sa ploua, asa ca ne asezam cu destul de mult deranj, incercand sa aranajm masa si scaunele astfel incat sa nu ne ploua. Dupa ce deranajam toti clientii de pe terasa, apare si fata care serveste si ne spune ca terasa se inchide, dar daca vrem, ne putem muta in interior... Frate! ce-i cu astia?! Plecam mai departe... Gasim o alta terasa care pare ca are de toate: mancare, se fumeaza pe terasa si e multa lume. Ne asezam din nou, chiar langa calculatorul unde vin chelnerii sa inregistreze comanda. Desi se perinda toti pe acolo, pare ca niciunul nu ne baga in seama... trec asa cam 5 minute si intr-un final vine una la noi. "Cu ce va servesc?" Noi incepem sa ii insiram felurile de mancare la care ne hotaraseram dar vaca incepe sa rada si ne spune ca la 11 s-a inchis bucataria. Fix in momentul ala bat clopotele de ora 11 in piata in care suntem. Ce nesimtiti! s-au facut ca nu ne vad pana a trecut timpul si s-a facut ora 11...
Asta e... macar au bere si inca nu inchid terasa... Oricum la orasa asta, mancarea ingrasa... Pofta Buna!

citeste mai departe: ziua 19

Dresda

Nordkapp, ziua 17 - ceva putred in Danemarca

Articolul anterior: ziua 16

Aseara am reusit sa prindem feribotul de la Kristiansand pana la Hirshals si imediat dupa ce ne-am urcat pe vapor, am sunat sa ne rezervam o cabanuta la un camping foarte aproape de port. Pe la 11 am coborat de pe feribot si in 10 minute eram la receptie in camping. Noi obisnuiti ca in Norvegia, unde orice camping are niste cabanute de la ok in sus, ne trezim aici ca ne duce receptionerul la singura casuta din camping, care pare ca nu a fost folosita de cativa ani. E ceva mai mare decat o casuta de 2 persoane din campingurile autohotone, are 4 locuri in paturi suprapuse si miroase a putregai. Miroase ca la bunica la tara in casa veche. Si coloac peste pupaza, nu merge nici lumina. Il chemam pe receptioner care dupa cateva minute reuseste sa miste de bec si sa-l aprinda... Macar avem frigider pentru berea Arctic, adusa din Norvegia, de parca am fi idioti.. am importat bere scumpa din Norvegia in Danemarca. Aici se vinde bere la orice ora, ba chiar receptionerul merge si imi deschide la ora 12 magazinul din camping si imi vinde cateva beri. Alta viata!

camping langa Hirshals

Dimineata ne trezim pe la 9.30 si incepem din nou cu impachetatul. Merge greu, si abia pe la 12 si ceva ne urnim din loc. Probabil ca nu prea ne trage ata pentru ca azi avem veo 500 km pana la Hamburg doar pe autostrada, deci niciun fun.
Si asteptarile se adeveresc: dupa cativa kilometri intram pe autostrada. E bine, e soare, e cald, zici ca e vara... dar peisajul e anost si nu se schimba absolut deloc pe masura ce coboram spre sud. Sunt numai campii, toate cultivate cu cate ceva si din cand in cand te izbeste un miros de ingaseminte care macar par naturale, asta daca nu au inventat ingraseminte chimice cu aroma de balegar...
Dupa vreo 90km facem o prima pauza pentru ca eu aproape am ramas fara benzina. Aici sunt foarte rare benzinariile pe autostrada, sunt cam din 60 in 60km. Asa ca iesim de pe autostrada si ne abatem printr-un sat unde la vreo 2km dam peste o benzinarie. Aici dezbatem putin planul pentru ziua de azi si mie imi vine ideea, dupa ce m-am uitat dimineata de cazari prin Hamburg si am vazut ca sunt cam scumpe, sa ma uit de un cort ieftin ca sa il am ca backup. Andrei are o alta problema: anvelopele sunt cam pe sfarsite dupa drumurile din Norvegia si se uita dupa un service in drumul nostru. Ne decidem sa ne despartim. Eu ma voi opri sa-mi iau cort iar ei o vor lua mai repede inainte sa incerce sa prinda deschis la service si daca au noroc sa-si schimbe si anvelopele.
Zis si facut: dupa 80km ajung la un magazin de bricolaj pe care mi l-a recomandat un localnic si gasesc oferta perfecta: un cort de vara de 10Euro. E numai bun pentru ce am eu nevoie. Il iau si plec mai departe sa ma reintalnesc cu Andrei si Adina.

benzinarie langa granita cu Germania

Catre granita cu Germania incepe sa se innoreze si fix in momentul in care trec in Germania incepe sa ploua. Pare ca s-au desfintat granitele pentru oameni dar pentru ploaie inca exista. Nu ploua prea tare si in cativa kilometri se opreste. In Germania traficul incepe sa se aglomereze si la vreo 10 kilometri dupa granita deja sunt destul de pline ambele benzi de pe austostrada. Totusi se merge bine: 110-120km/h.
La un moment dat intorc capul o secunda in lateral sa-mi mai fuga picaturile de ploaie de pe viziera si cand ma uit din nou in fata, vad ca toata coloana franeza brusc in fata mea. Sunt cu 2 degete pe frana mereu, si nu mai am timp sa apuc cu toata mana, maneta, sa franez, ci doar strang cat pot frana din fata si apas pe pedala din spate la maxim. Sunt pe banda 2 iar pe banda 1 am niste camioane in dreptul meu, dar reusesc cumva sa ma bag printre cele 2 benzi si depasesc cu putin cu roata din fata fundul masinii din fata mea... Cand credeam ca am scapat, motorul incepe brusc sa vobleze. Dansez pe autostrada la 80km/h si deja ma vad impastiat pe sosea! Imi aduc aminte in fractiunea aia ca singura sansa pentru a iesi din voblaj e sa accelerezi, asa ca iau mana de pe frana si usor, usor incep sa accelerez...Incredibil!!! a scapat, motorul isi revine si sunt din nou in echilibru! Frate cum a fost!, cat noroc am avut sa scap! Tipa cu masina din fata mea care a vazut totul in oglinda, incetineste si se da pe dreapta si ma intreaba daca sunt ok. Ii fac semn ca totul e ok acum, si nu imi doresc decat sa ma opresc sa-mi revin. In cativa kilometri dau peste o parcare si e tocmai bine pentru ca trebuie sa ii astept si pe Andrei si Adina.
Intr-un sfert de ora apar si ei. A mers totul perfect: au ajuns la service cu 30 de minte inainte de ora inchiderii si domnul de acolo le-a schimbat ambele anvelope si toate placutele de frana in mai putin de 20minute. Si in spirit pur german, i-a pus sa plateasca cash undeva aproape de jumatate din valoarea lucrarii cu condiatia sa nu ceara factura. Eficienta germana! nici in Romania nu se putea rezolva mai bine si mai rapid.

Hamburg

Dupa ce ne-am rezolvat toti probelemele, plecam spre Hamburg. Aici am pus ochii pe un camping care pare relativ central. Nu mai stam de povesti si ultimii 130km ii facem pe nerasuflate, asa ca pe la 8 suntem in curtea campingului. Doar ca aici e o mare inghesuila, sunt numai rulote si nici umra de iaraba sau de cineva la receptie. Nu avem ce face asa ca plecam mai departe. Ne decidem sa ne luam niste camere la un hotel mai central sa putem vizita si noi ceva din Hamburg. Dar ce sa vezi...hotelul gasit pe Booking, e fix in cartierul rosu din Hamburg. Frate, ce e aici! Zici ca ai ajuns in Sincity! E depravare maxima! E o combinatie intre atmosfera din Vama Veche, Amsterdam si Istanbul: gasesti magazine de bautura unde poti sa iesi pe strrada si sa te apuci sa bei, e plin de shaormerii, e plin de oameni pe strazi si la terase, se bea se tipa, se canta si mai ales e plin de prostituate pentru ca aici e legal. Cred ca poti sa platesti si cu cardul.
Wow! in sfarsit am gasit viata intr-un oras! si e viata de noapte pentru ca aici in sfarsit se face noapte cu adevarat! Noapte buna!

citeste mai departe: ziua 18

Hamburg

Nordkapp, ziua 16 - Preikestolen si fuga din Norvegia

Articolul anterior: ziua 15

Aseara am verificat care e programul feribotului catre Danemarca si am gasit doar variante pana in ora 15. Pana la Kristiansand, portul de plecare, mai avem vreo 400km asa ca ne decidem sa ramanem acolo si a doua zi sa luam feribotul.
Eu vreau sa ma catar pana la Preikestolen asa ca plec înaintea lui Andrei si Adinei, pe la 9, urmand sa ne întâlnim in Oanes la feribot undeva dupa pranz.

langa Sauda

Din Sauda, unde am dormit, soseaua urmărește malul unui fiord pentru vreo 30 de kilometri. E soare si drumul e aproape pustiu asa ca ma pot bucura in voie de curbe si de peisaj. La capatul fiordului ajung la o intersectie si eu stiu ca trebuie sa o iau stanga spre Sand si spre drumul 13. Asa imi apare pe harta de pe geanta de rezervor scoasa de pe Google maps. Doar ca indicatoarele imi spun sa o iau in alta directie. Ma iau dupa indicatoare si dupa vreun kilometru ma opresc pentru ca imi dau seama ca merg in directia gresita. Ma intorc pana la intersectie, ma uit din nou la indicatoare si dupa ce ma conving ca m-am uitat bine o iau din nou pe acelasi drum... Dar tot nu sunt convins asa ca ma opresc din nou dupa cativa kilometri si ma uit pe gps pe telefon: sunt pe un drum secundar care ma duce cam aiurea... Ma intorc a 3-a oara si de data asta o iau pe drumul marcat pe harta. Dupa cateva curbe, daca harta e corecta, ar trebui sa ies la un pod sau un tunel care sa ma treaca fiordul in partea ailalta. In loc de astea, dau de un port de feribot unde e un afis mare ca linia de feribot e desfintata. Nu am incotro, ma decid sa ma incred in semne, asa ca o iau pe drumul secundar... sa vedem unde ma scoate. Oricum varianta alternativa ar fi un ocol de vreo 100km si asta inseamna ca nu voi mai avea timp de niciun Preikestolen. 

langa Sand

pe feribot la Nesvik

Drumul secundar, desi abia vizibil pe google maps, pare nou: asfalt perfect, doua benzi late si parapeti noi. Dupa cativa kilometri intru intr-un tunel, apoi un altul, apoi direct din tunel ies pe un pod suspendat deasupra unui fiord si imediat intru intr-un alt tunel si apoi inca unul... Si e doar un drum secundar... Dupa cativa kilometri, iata ca ajung la drumul 13! Semenele au avut dreptate! Google, nu. Ciudat este ca drumul E13, desi drum principal si european pe deasupra, este mult mai ingust si mai prost decat drumul precedent. Pe alocuri e atat de ingust, incat abia incape un tir, si problema e ca sunt numai viraje printre stanci si nu vezi nimic dupa colt. Si normal ca dupa o curba de genul asta, dau nas in nas cu un tir... Uff ce emotii, abia reusec sa ma strecor printre tir si parapet..ce naiba sa faci in cazul asta? Ai de ales intre o prapastie de vreo 30m si un tir de 20 de tone..
Pe la ora 10 ma apropii de satul de unde trebuie sa iau un feribot si de la cativa kilometri se vede vaporul care intra in port. La vreo 2km, ma intalnesc si cu coloana de masini care tocmai au coborat de pe feribot. Bag viteza, paote am noroc si il prind. Ajung fix cand urca ultima masina si imi fac semn sa ma urc si eu. Mama ce coordonare! Dupa ce ca am salvat cel putin 15 minute de asteptat, vad ca nu apare nimeni sa-mi ia banii, asa ca mai salvez si niste bani.
La 11:20 ajung in parcare la Pleikestolen. E plin de masini. Imi leg casca si geanta pe motor, imi schimb cizmele cu ghete de munte si plec la drum. Pe panoul cu informatii spune ca traseul dureaza 4 ore dus intors, sunt in total 7.6km si ca se urca de la 280m altitudine pana la 604m.  Ar trebui sa-l fac mai repede de atat..

spre Preikensotlen

spre Preikensotlen

spre Preikensotlen

langa Preikensotlen

Preikensotlen

Preikensotlen

Poteca e lata si dupa cum scrie pe un panou, tocmai a fost amenajata acum vreo 2 ani cu ajutorul unor serpasi din Nepal. E ca pe Magheru! E plin de oameni, sunt siruri, siruri.. Unii cobaoara altii urca. Dupa o ora si jumatate ajung la locul faptei: Preikestolen e o stanca verticala care pleaca din apele fiordului Lyse si se termina la 604m cu o suprafata aproape orizontala. De aici poti sa admiri peisajul incedibil si daca ai curajul te poti apropia de marginea prapastiei de 600m. Vantul bate foarte puternic, uneori te misca din loc dar am noroc ca bate dinspre prapastie.
Coborarea de aici merge mai repede si pe la 2:20 sunt inapoi in parcare iar pe la 3.40 ajung la locul de intalnire. Coordonarea e din nou aproape perfecta si iata ca Andrei si Adina apar dupa 5 minute.

pe feribot la Oanes

pod la intrarea in fiordul Lyse

Dupa ce trecem fiordul Lyse, ne oprim la o benzinarie si Andrei verifica din nou pe net  programul feribotului de Danemarca. Se pare ca e unul la 8.15 dar pe site-ul companiei nu apare. Apare doar pe un alt site care vinde bilete pentru mai multi operatori de feriboturi. Din pacate nu se mai pot face rezervari deci nu putem stii nici daca chiar exista o cursa la 8.15 si nici daca mai e loc si pentru noi. E 5 fara douazeci si ar fii bine sa ajungem cel putin cu o ora inainte de plecarea feribotului. Asa ca ultimii 180 km ii facem doar cu o scurta pauza.
La 7.20 ajungem in port la Kristiansand la casa de bilete. Aici ne spun sa ne ducem la coada de acces la feribot si sa ne punem pe lista de asteptare pentru ca totul e rezervat si vaporul ar trebui sa fie plin... Fugim repede la ghiseu si casierul ne zice sa mai asteptam cateva minute pana verifica colegii lui de pe vapor daca mai avem loc. Dureaza mai mult de catva minute sau poate asa ni se pare.. 

pe feribot catre Danemarca

plecarea din Kristiansand

Coada de masini aproape s-a terminat si casierul nu ne zice nimic. Intr-un final ne face in sfarsit semn si ne zice ca au gasit locuri si pentru noi! Suntem salvati! Diseara vom dormi pe continent. Asta e impresia cel putin dupa ce am trecut cu vaporul catre Finlanda si acum ne intoarcem tot cu vaporul.
Plecarea din Norvegia imi da senzatia ca vacanta e pe sfarsite, desi mai sunt vreo 5 zile... Scandinavia a fost incredibila si mai ales Norvegia. Daca si vremea ar fi fost mai buna, ar fi fost perfect. Macar in locurile importante am avut soare.

citeste mai departe: ziua 17