Nordkapp, ziua 21 - dupa 10.346km...

Articolul anterior: ziua 20

E ultima zi. Mai am 550km pana acasa. Am pierdut sirul zilelor si a celor vazute si intamplate. Mi se pare ca am plecat de o vesnicie de acasa si daca m-ar intreba cineva ce am facut acum o saptamana sau acum cateva zile, as avea probleme sa-mi amintesc. Asta e partea frumoasa a unei calatorii de genul asta: vezi atatea locuri si faci atatea lucruri incat ti se da un fel de reset la creier.
M-am trezit la aceiasi ora la care ma trezesc cand ma duc la munca pentru ca maine chiar ma duc la munca. Am mancat repede ceva si la 8.40 am fugit. Dupa ploaia de aseara, totul este foarte ud iar in Apuseni e ceata. Soarele se simte deasupra cetii pentru ca din cand in cand isi mai face simtita prezenta. Soseaua prin Apuseni e libera si peisajul e foarte frumos. Dar azi nu imi este gandul decat la casa asa ca merg oarecum automat, ca un robot, ma las la fiecare curba fara a simti vreo placere deosebita.

Garda de Sus

Lac pe Aries langa Campeni

langa Lupsa

O tin pe drumul national 75 catre Tuda iar la Buru virez la dreapta catre Rimetea. Vroiam de mult sa vad satul care a ajuns celebru pentru felul in care au reusit sa pastreze casele de patrimoniul si pentru faptul ca toate casele traditionale din centru sunt vospite in alb si toate astea intr-un peisaj montan mirific. Locul e exact cum mi-l imaginam: un sat linistit specific Ardealului, cu cativa oameni pe ulite si ceva mai multi oameni adunati in centrul satului in jurul fantanii unde preotul isi curata masina de cosit iarba iar o femeie spala rufe in bazinul de langa fantana. Zici ca e totul regizat pentru turisti.
Imediat dupa satul Rimetea, urmeaza cheile Valisoarei, un loc destul de putin cunoscut dar foarte pitoresc.

Rimetea

Cheile Valisoarei

Dar iata ca dupa cativa kilometri ies in DN1! Welcome to Romania! Traficul e infernal: e aglomerat, sunt tot felul de cocalari cu masini puternice care fac slalom inconstient printre tiruri si masini fara sa le pese de nimeni. Brusc revin cu picoarele pe pamant. Au trecut 26 de ani de la revolutie si noi ne chinuim pe aceleasi drumuri pe care mergeam si eu cand eram mic cu ai mei in concediu si chiar si pe vremea aia mi se pareau subdimensionate.

Dupa cateva zeci de minute pierdute prin ambuteaje, inainte si dupa Alba-Iulia, reusesc sa ajung pe autostrada. E faimoasa autostrada care a fost demolata la cateva luni dupa inaugurare, asa ca nici de data  asta nu ma pot bucura pra mult. Pe la ora 1 ajung la Sibiu. Urmeaza Valea Oltului: Talmaciu II apoi Talmaciu...astia zici ca le-a placut asa de mult denumirea orasului incat au facut si un sequel. Ar putea sa infinteze si satul "Talmaciu se intoarce" sau ar putea sa faca si un prequel, gen: "Talmaciu inceputuri". In fine... cred ca sunt doar plictisit. La intrarea pe Valea Oltului se vede un nor de furtuna, dar sincer nici nu ma mai intereseaza, poate sa ploua cu galeata, sa ma ude pana la piele...nu conteaza... eu azi ajung acasa!

Valea Oltului e nesperat de libera si iata ca intr-o ora si putin sunt la Ramnicu Valcea. Aici parca istoria se repeta: acum un an cand ma intorceam din Normandia, tot pe dealul Negru a aparut brusc un nor de furtuna si a fost rupere de nori. Acum din nou se vede un nor negru si in fata tuna si fulgera. Doar ca azi am noroc. Nicun strop! nimic. O alta coincidenta e faptul ca fix in locul in care acum un an, cand ma intoceam din Franta, ma intersectam cu Andrei si Adina care plecau intr-o excursie si cu care un an mai tarziu am plecat la Nordkapp, acum ma intersectez  cu Mihai Barbu cu motocicleta lui cu atas si cu toata familia pe motocicleta... O fi vreun semn.. poate la anul plecam pe undeva impreuna :)

Pe la 15.30 ma opresc pe Dealu Negru sa realimentez. Mai am putin... doar 150km. In mod normal as mai opri odata pana acasa, dar astazi nu; nu mai opresc, dorul de casa imi da puteri si ultimul segment il fac dintr-o bucata. Cred ca e cel mai lung segment pe care l-am facut fara oprire in excursia asta. 

Pe autostrada merg ca in transa... nici nu ma mai uit la bornele kilometrice... parca sunt intr-un tunel ... nu mai vad nimic, nu mai imi simt mainile si fundul care au amortit de mult... nu mai simt nici caldura care ma speria atat de mult dupa frigul din Norvegia.... Nu stiu cum reusesc dar la ora 5.05 ajung acasa.

intrarea pe Valea Oltului

Gata! 10 346 Kilometri! A fost cea mai tare exeperienta pe care am avut-o pana acum! am vazut unele dintre cele mai frumoase locuri din cate am vazut pana acum si din cate cred ca exista. Daca m-ar fi intrebat cineva acum un an daca voi face asta as fi zis ca e nebun, ca in nciun caz nu am cum... Dar iata ca daca iti propui ceva, si daca chiar iti doresti un lucru, acel lucru sigur se va intampla.
In cifre excursia asta s-ar rezuma cam asa:
- 10 346 kilometri
- 24 de zile pe drum
- 13 tari: Romania, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria
- 45 de opriri pentru alimentare cu benzina si aproximativ 500l de benzina
- aproximativ 140 tuneluri si cam 180km prin tunel. Cel mai lung tunel: 11km
- cel mai inalt punct, in Romania, pe Transrarau: 1450m
- taxe de drum: ~6 euro pe Atlantic Road
- 10 feriboturi
- amenzi de cirucualtie: 0

Pe langa toate cifrele care nu spun mare lucru sau spun o gramada, toata experienta a fost incredibila, Am avut 3 saptamani de plimabare, 4-5 zile numai cu ploaie, o saptamana in care nu s-a facut noapte, in care nu am stiut ce e ala intuneric, in care la ora 2 noaptea imi batea soarele in ochi, am tremurat de frig in mijlocul verii, am avut si un mic accident chiar la 100km de destinatia turei: Nordkapp; dar cel mai important e ca toti am ajuns cu bine acasa si cu mintea resetata.
Mai stau cateva ziele sa-mi revin si apoi voi cauta urmatorea destinatie! asta e doar inceputul....

10346 km mai tarziu...